Pierdută ești dragostea mea.
O, cât am dorit să te caut!
Poate te-ai mutat în vreo stea,
Poate-ai rămas într-un flaut.

Poate ai fi vrut să fii, dar nu ești:
O ciută fugară, o zee;
Aromă de mere domnești
În vaste câmpii elizee;

Fântână pe drum crucial
În zile de cumpeni, toride,
Ori, pală de vânt boreal
Stârnit din ținuturi aride;

Odihnă sub arbori cerești
Pe-ntinse apusuri solare.
Și totuși, îmi pare că ești
Cenușă de focuri bengale.


CEAS TÂRZIU 1957 – 1971