agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1490 .



Sufletul care își dă sufletul
poezie [ ]
suflet

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Anirock ]

2009-01-02  |     | 



Sufletul care își dă sufletul


Sufletul, puritatea gândului, gesturilor, iubirii.
Prizonierul dorințelor, exceselor.
Zace în închisoarea trupului așteptând eliberarea.
Mutilat, „vândut” pentru o porție de minciună, de ură.

Credem că iubim.
Îmsă formele ne pervertesc.
Și sentimentul acela de gol.
Exuberanța învinsă de un simplu orgasm.

Degeaba am privit prin ochii unei ființe ca printre ferestrele unei închisori.
Am mai pierdut o bătălie.
Iar sufletul, acolo jos, în genunchi, se roagă pentru iertarea noastră.
Se roagă pentru mântuire.

Dorințele, drogul care ne limitează.
Atinge, simte plăcere...
Dar unde este controlul perfect?
Alegerea, decizia, calea?
Înțelegerea, sacrificiul?
Dar nu prin automutilare.
Nu mai poți salva sufletul de sub zidurile dărâmate ale unei închisori.
Trebuie doar să găsești cheia.
Și într-un trup cu poarta mereu deschisă, sufletul se va simți acasă.
Și va râmâne veșnic acolo.
Pentru că acolo s-a născut, a suferit și s-a familiarizat cu fiecare centimetru pătrat.

Doar sufletul are memorie.
Sufletul care ține fotografia unui alt suflet la piept.
Sufletul pereche.

De ce ne baricadăm?
De ce construim ziduri din ce în ce mai groase?
De ce ferestre fumurii?
De ce ne plângem de milă?
Vai sufletul meu, cât de singur mă simt în lumea asta și cât de deznădăjduit.
Câte orori în jurul meu, câtă minciună și câtă lașitate.

Și sufletul plânge. Și sufletul oftează.
Și sufletul își dă sufletul pentru ca noi să mai avem o șansă.
Să fim nemuritori.

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!