Întind mâinile spre stele
cu degetele mă agăț de ele
în sclipirea lor să adorm
mângâiată de un nor
în leagăn de petale mă transform.
Întind mâinile spre munți
cu degetele crestele să le ascult
veșnicia să le-o simt
în povestea transparentă
și-n izvoare mă încurc.
Întind sufletul natură
și-l așez în flori mărunte
roua să-i țină de sete,
iarba crudă de tristețe.
Și mă rog adânc de stele
să-l primească printre ele,
curat de munți
să îl țină printre creste.
Și mă rog suav de flori
să mă lase să adorm.