ea locuia în umbrele serii fuma țigări ușoare îmbrăca rochii din mătase glazurată călătorea fără bilet
iubea podurile arcuite peste visul ceasornicelor și păianjenii bătrâni care-i țeseau alene eșarfe strălucitoare
dimineața desena cercuri în apă seara aprindea candelabre cu 1000 de brațe
și-ar fi dorit o grădină a ei cu amurguri scurte și repezi dar prefera totuși uneori să se ascundă-n dulapuri pictate
în unghere tăcute și răcoroase în versuri caline și-n cutii muzicale cu sunete mute

buclele albe îi tresăreau jucăuș când iarna aluneca peste orașul de fum
cinematografele de cartier pralinele jobenurile confetiile și paiațele triste îi erau cel mai aproape
ea viețuia într-o călimară cu cerneală uscată duminica primea colete cu tablouri prin poștă vizite marțipan și ciocolată

dinspre odăile ei se auzeau melodii picurate adormitor prin pâlnia unui gramofon pictat cu arabescuri fine
și nimeni nu o văzuse aievea doar prin vis trecea uneori la bordul corabiei albe din raze de lună
a venit la mine într-o sâmbătă seară i-am deschis ușa am invitat-o la masă
i-am dat fructe și flori i-am desenat din vârful peniței pe fugă 3 nori
și-am lăsat-o apoi să plece mai departe spre voi

ea locuia pe țărmul unde noaptea înfloresc tamarinii
pirații purtau drapelul ei întins la catarg cochetă și tristă albă și mută
ascunsă în pietre desculță naivă aproape nebună
ea apărea întreagă și vie doar odată cu ultimul semn dinspre lună

i-am dat haina mea și-am lăsat-o să plece
mi-a spus zâmbind mă voi întoarce la tine odată cu ultimul semn dinspre lună
am răsuflat ușurată și-am trăit mai departe țesându-i de-atunci mereu cu multă răbdare
strălucitoare eșarfe din fir de poveste



*Sânzianei Cosima, pentru aducere aminte


photo by Imogen Cunningham-The Dream


ascultă acest text în lectura autoarei