te-am închis între mii de pereți
căptușiți cu zăpezi albe
și hăinuțe tricotate la lumina ochilor
între colinzi murmurate
și iubiri strânse la piept
ca pe-o broboadă din mamă-n fiică

din locul acela unde-mi stai
cuminte să-mi mângâi zilele amare
te las să ieși preț de-o lacrimă
și să-mi rămâi preț de-o viață
să mă duci de mână
prin nămeții tot mai grei
bunică!