Mă cotropește-ades câte-o vocală
rotundă și deschisă către ambiții mari
solitară între toate celelalte sunete și
atotstăpânitoare, vocală fără niciun
însemn și care nu-și găsește locul
în niciun cuvânt, peste ea doar uitarea
și nici aceea, vocala solitară este o
gară din care trenurile pleacă, o gară
pustie cu ziduri albe în care nu
sosește niciun tren, dacă deasupra
ei niciun soare nu răsare al cui este
pământul în care ea a răsărit și-n
care nu a putut da niciun rod.