când nu te mai aștepți
cineva îți dă la întâmplare o veste
o primești direct în plex
amuțești
toată căldura din vintre scade brusc

tremuri

spargi țurțuri arunci câteva haine
în dulap
cuvintele sunt bagaje încă nedesfăcute
lacătul s-a stricat
exact la șapte fără un sfert
și toate ceasurile te priveau
cu limbile căscate
sau cu stupidele două puncte
dintre oră minute secunde

fotografiile au rămas așa
în curs de încărcare
tu mască
până ai început să despici
firefire din stern
mai bun era stufărișul oricum
decât plasa orașului
în care aluneci

oarbă

și seara s-a făcut o moară de trup
o măcinare fără sfârșit
fiindcă ceasurile s-au încăpățânat
să arate aceeași oră
iar și iar și iar
până când muțenia ta a devenit
o făină albă
tocmai bună de dospit insomnii