cineva îmi spunea odată în timp
ce mă săruta pe creștet:
"despărțirile dor doar când rupem
oamenii din suflet ca pe niște flori
și-i aruncăm cu ochii închiși în spatele nostru trasformându-i
în fân bun de rumegat timpului până când
acesta albește și uită,
iar ei devin amintiri, amintiri, uitări...în alte uitări."

cineva îmi spunea odată în timp
ce-și lua la revedere:
"acum uită tot ce ți-am spus și smulge-mă
din tine ca pe o buruiană
și dă-mă carne uitare corbilor cărunți
sau crește-mă în tine din nou
la umbra liniștită a unui zâmbet."

cu vorbele astea mi-a murit mie îngerul
ghemuit între aripi,
iar întoarcerii mi-a lăsat
un sărut, două lacrimi și un zâmbet.

eu nu am învățat însă nici acum
să-mi iau "La revedere"
și-s tot mai goală cu fiecare om