agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2009-01-13 | |
Sunt flacără vie, dansez într-o vatră
De gând și speranțe clădită aici. Doar vântul pământului trece și latră Pe-alături, prin colbul secundelor mici. Dar nu poate stinge puterile mele Nici ticăloșia, nici iadul lumesc, Nici greul ce vine prin faptele grele De veacul minciunii în care trăiesc. Iar vântul de urlă și vrea să mă stingă Zadarnic se umflă în vatra cu jar, Că nu mă înăbuș, că n-o să mă-nvingă, Din contră, purifică tot ce-i murdar. Mi-e flacăra vie! Alături de mine Se-nalță puterile fiilor mei, Sunt trainice flăcări și iarăși mi-e bine Veghează alături, puternici și ei! Acolo, privește, lumină răsare: Un mic licurici pentru sufletul meu! Nepotul acela e gând și mișcare Speranța că fi-va ce nu am fost eu! Aceste lumini mi le-ai dat pe pământ Sfințindu-mi secunde pe-a timpului cale! Ajută-i, o Doamne puternic și sfânt, Să desăvârșească poruncile tale!
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate