Stază în beznă.
Apoi albastrul inefabil
Care se revarsă de pe deal și din zare.

Leoaica Domnului,
Cum devenim o singură ființă,
Puls de genunchi și călcâie ! – Săgeată

Despicând văzduhul, geamănă
Arcului roib
Al grumazului ce nu pot să-l prind.

Ochi de negru,
Boabe zvârlind
O cange neagră.

O gură de sânge negru dulce
Umbre.
Și încă ceva

Care mă poartă prin aer –
Coapse și păr ;
Pene scânteindu-mi la glezne.

O despoi
Pe alba Lady Godiva –
Mâini moarte, moarte rigori.

Și eu acum
Spumă de grâu, licăr al mărilor.
Þipătul pruncului

Se topește în zid.
Iar eu
Sunt săgeată,

Roua sinucigașă ce zboară
Una cu drumul
În ochiul roșu

Cazanul dimineții.