fiindcă tu știi e douăsprezece
ora se deschide întotdeauna cuminte
urma albă pe asfalt
e doar un ceas indiferent
la pașii mei deșirați printre castani

și uite cum plouă fără căință

mâine îți voi întoarce brațele
spre verde smarald
în aceeași reverie a soarelui
voi scrie dimineața pe fruntea vidă

ce păcat că avem doar genunchi rotunzi
aș fi ucis câteva absențe
înainte de a contempla definitiv
apariția ta între poduri