pasărea ruginită mi s-a așternut pe tâmple
virgulă

apoi nimic

totul a fost răstignit într-o zi de decembrie
de un ecou
s-a stins în albele depărtări

suspans

pe atunci degetele se lipeau de ziduri
bolnavii își așteptau în pijamale
rația zilnică de pâine
tu respirai cu creionul imagini abstracte
(câteva puncte puse la intimidare)

apoi un epitet
ca să te îndulcești

renunță la tot ce s-a scris
la metaforele alea jucăușe care ți se tot preling pe sâni
( ți-am spus că mă excită teribil)

... acu un val de sirop romanțios
și trei primăveri topite într-un șanț

artere decolorate mângâie copacul
ce vremuri am trăit
poezie, filme rusești de calitate
nu căcaturile care rulează azi

dar destul cu trecutul
fantomele lui ne bântuie prin stomac
vrem liniște

semnul exclamării și câteva spații libere să aibă loc infinitul printre versuri