Frică mi-a fost să nu te pierd…
Într-un basc de copil stă ascuns
puful cenușiu al disperărilor mele.
Sub piele încă se zbat
diminețile-acelea spăimoase
și ușile deschise peste somnul
cu cornițe de melc.
Frica lunguiață și lacrimile oprite-n gât.
O coregrafie pentru genunchi de cârpă :
trupul meu de vrabie
hărțuit de haine curate și reci…

Am fost mereu fetița ta speriată,
înghețul încet, luat în stăpânire
de pansamente albe.
Am fost moneda mică lăsată de tine
în grija femeilor cu buzunar apretat.

Frică mi-a fost să nu mă pierzi…
Gustul de ceai bun era o comoară
îngropată în chipul tău.
Și niciodată nu a fost vina ta
că duminicile mele au călătorit mereu
sub alte ceruri.