Te vindeci de absurd
Cu sfâșierea unei bucăți de suflet.
S-a dus vârsta copilăriei și a întrebărilor
Prea radicale pentru un surd,
Un orb,un obraznic,un poet.

Un deșert în care toți pașii
Sunt prea mărunți văzuți de o cămilă,
Rugina rămasă-n inimi pătimașe
Se strecoară obraznică peste sentimente
Și vezi că ești o ființă prea umilă.

Aripile frânte ale visării
Se întorc spre ele cu trăznet nebun.
Oglinzile sparte ale uitării
În care cioburile mai dor încă
Se duc în spații pure,sunt înghețate tun.