în tavanul alb al copilăriei sunt zgrunțuri
pe care în după-amiezile de vară
mi-i închipuiam în fel și chip
din unii coborau fluturi cu aripi smulse florilor de salcâm
îmi meșterisem un fel de clepsidră din frunze uscate
somnul lin se cățăra prin gâtul ei de lebădă adulmecând cerul de var
pereții păreau argăsiți din piei de oaie
și foraibărul vechi de la ușă
și scara dinspre pod din care picurau sacii cu grâu
în serile de humă încinsă întorși de la joacă
ne strecuram prin trunchiurile de copac
ca și cum ne-ar fi înghițit un fluier uriaș
nucul de lângă verandă înainta pe furiș prin trupul nostru
copaci cu măduvă de om
copacii omeneau iar noi copăceam frumos

eu eram atahualpa și mi-ai zis scrijelind cu spada de lemn zidurile
te voi elibera daca mă vei iubi până la dunga aurie!

fascicule de lumină se roteau
și copiii priveau prin caleidoscop pe rând
când el când ea spre imaginile fluide
partitura uitată pe pupitru părea un motan adormit
râdeau cum vrăjitoarea înțepa cu acul respirația lui de felină
cu lăbuțele înmuiate în tuș lăsa urme fosforescente
privind-o pe furiș se credea aladin
și-și cerceta mâinile într-un început șăgalnic de acrobat
apoi degetele lor se atinseră și inelarul ei îi citea drumuri de cafea mijlociului lui
stăteau cu obrajii lipiți văzând prin ochean prima lecție de chiromanție
o trufă la o palmă de un copac răsucit de trei ori spre miazăzi este un semn bun
de asta el păstra mototolite în hârtie două tocmai în buzunarul de la piept
repetase de atâtea ori în gând cum avea să o sărute
sau cel puțin așa-i făcea plăcere să creadă
niciodata visul nu ajungea pe dig

atahualpe pregătește filtrul de cafea!
și băiatul se trezi înconjurat de cuvinte măslinii
e dimineață în peru
bătrânul diacon cu straie stacojii îl înțepă cu unghiile lui stacojii
pregătește utrenierul
și de ce râzi hai?
pe scările vechi ale bazilicii ucenicul se visa eliberat de o văpaie
știi povestea nu-i așa?
nu
acum înțeleg
pizzaro
parcă așa îl chema
conquistadorul