Astăzi sunt cine vrei tu,
amanta perfectă,
soția fidelă,
mama denaturată.
Îmi împart auzul mâinilor
cu mine,
îmi sculptez chipul
în muguri de mucegai
și tac.
E a doua oară azi
când metafora tinereții
mă trădează
prin trupul obosit.

Dar mâine vorbesc eu!

De prea mult dor
ochii mi s-au ofilit,
mirosul mi-a amorțit,
auzul s-a pietrificat.
Dar simt!
Simt cum degetele îmi aleargă
nervoase
pe clavecinul suspinului.

Și tac!