am din nou gravitație spuse mâna suptă și repeta bucuros legănarea
pe lângă corpul revenit la viață
văd văd se aude în spate lui și ființa mirată de cercurile trasate tot mai departe de ea
pășește în piață printre oamenii cu siluete amestecate atingându-le cu degetele dezghețate poveștile
apa trădată de brațele care înotau odinioară prin ea se retrage lăsând în urmă oameni uscați ici și colo o urmă de mirare un semn atârnat de un chip și durerea care se ascunde de ei făcându-i să para din ce în ce mai fericiți

la început ți se pare straniu că dinții îți mușcă umed buzele lăsând în tine un gust persistent mușchii limbii în mișcarea care te sperie de poemele pe care le poartă
tu nu poți să te abții să îți duci palmele la gură și să strigi libertatea aceasta tot mai tare

dacă te cobori sub genunchi mulți te vor întreba de unde îți aduni semințele
de te vei înălța îți vor desena pe asfalt umbra crescută în spate ca un copac al semințiilor dar tu rămâi mai departe în picioare atent la semnele care vin din ziuă în noapte

toate aceste salturi înalte desprinse de somnul care te fură...
așa ți-ai imaginat trezirea din moarte și ți s-a părut firesc să nu te oprești în fața gropii
când de o parte și de alta a stâncii căscate judecătorii privind flacăra aprinsă ca o lumânare pe lege îți însemnau trecerea prin porți

azi ai semănat în ochii noștri orbi dorul de cer
dar mâine vei fi și tu al unei ape care se trece
cu piepturile în valurile joase înotând spre mal
noi vom fi iarăși povestea pe care ne-ai pus să ne-o citim unii altora