Suma verbelor iubirii
În mișcarea lor eternă,
Spulberă tendința firii
De a înceta în bernă.

Și se duce hăt încolo
Peste zeci de generații
Cât vibrează-n lung tremolo
Verbe, adunări de spații.

Vei fi stea, ele sunt gânduri
Colindând peste pământ
Stau aici duse de vânturi
Vânturând, că vânturi sunt.

Și le-acceptă generații
Să le ducă mai departe
Dezvoltând aceste spații
Prinse-n verbe fără moarte.

Tu, de unde ești plecat,
Judeci cele ce sunt duse,
Asta este ce-ai lăsat,
Au putut să fie spuse!

Iar eternitatea face
Pact cu verbele lumești:
Tu, sărmane trup, vei zace,
Verb-iubire, iată, ești!