Privesc în noapte a mea ultimă țigară
Și văd în ia parcă opusul unei lumânări de ceară
Cu fumul rânced ce se pierde aiurea în seară
Precum un ajutor strigat aiurea de un suflet ce se vrea afară
O vreme i-am spus pas dar de la capăt am luat-o iară
Nu-mi oferă nimic ba chiar din contra încet mă omoară
Dar e ceva legat de ia atât de frumos că mă înfioară
Acel foc acel fum acel scrum
Să vă pot descrie aș vrea dar nu știu cum
Probabil e frică de a nu descriu un alt lucru comun
De ce fumez de ce acum scriu ce in gând spun
Poate ea e prientenul ultim când alții mă văd nebun
Sau poate îmi place să mă mint că sunt boem și bun