de sub umărul drept mi s-a desprins
o aripă
încet

doar un foșnet

nu trosnet de suflet rupt ca și când
ai frânge un vreasc
în două
nu țipăt de suflet despuiat ca și cum
ai smulge carnea
de pe oase

un foșnet doar

ireal de silențios
ca și cum ți s-ar scurge din corp tot sângele

sub umărul stâng îmi mai stă într-un ciot
de speranță
o aripă

uneori,
când gândurile îmi răvășesc anotimpurile
sub frunte
lovindu-le când de o tâmplă, când de alta,
aud un scârțâit
sau un scrâșnet asemeni unei mușcături în gol,
iar apoi tăcere

aceeiași tăcere
ca și cum ți s-ar scurge din corp tot sângele
ireal de silențios

cum am spus
doar un foșnet