câți dintre noi își vor putea supraviețui
fără a simți împietrirea inimii ca pe o aripă retezată
și câți se vor întoarce în Dumnezeu după ce vor fi rămas singuri
cu stingerea în univers?
("și am auzit cum venea
era noapte
jumătate de cer în miere neagră
jumătate în lapte de bivoliță și cânta cu jumătate de gură
și plângea cu jumătate de inimă
iar cu cealaltă jumătate râdea
eu i-am zis că nu e bine să faci aluat pentru speranțe
din două jumătăți de adevăr,
visul începe din ezitare și haos
dar după avalanșă se preface în iluzia de a fi viu fără încetare
pe jumătate înviat din moartea cea gustoasă
pe jumătate viu-înmurit prin viața fără de scădere
iară viu fumuriu fără întoarcere înseamnă pe jumătate îndumnezeit
dar pe jumătate adormit încremenit în trufia eternității
și am auzit cum venea.

era noapte
când scade fumul de pe copaci
aripile cădeau peste mine și mă acopereau
și cântam cu jumătate din ființă ca să nu mă dau bătută
dar cu jumătate de inimă străbăteam ca un laser lighioana
și o legam
în jurul stâlpului nopții
și o răpuneam cu focul fluid
îngenunchind în fața hoitului de semne dezvrăjit.

chestia e că viața este această corida cu două jumătăți de adevăr
când absoarbe două jumătăți de iluzie
în aceeași nesătulă singurătate
deghizată în lighioană fără contur.

ea se năpustește întreagă asupra ta și te rupe de tine
sătulă apoi te lasă să privești adormirea părților tale vii
în nuferi și amestecarea ființei tale cu stele ce scad")

ceea ce se stinge în noi e iubirea văzută cu ochii lighioanei
există imagini prin care privirea trece
până ajunge la cuvânt
la fel cum un puț străbate pământul
până dă de apă.

dar există imagini prin care nimic nu trece
topologii tăcute
voci care nu se aud
privirea se reflectă pe zidul din retina celui ce nu vede
și i se întoarce în inimă ca un ghimpe letal
("am văzut cu ochii mei cum lighioana mă înșfăca de ceafă
și mă izbea de lumină albastră până cand orbeam
scufundându-mă din nou în noapte până la capăt
și toate astea de câteva ori
iar la sfârșit eram un prunc învelit în cuvinte vii
cum carnea cu fascie de novă a celui renăscut")

cuvintele ca niște lipitori ce nu se dezlipesc de mine
când singurul dușman este timpul ce mi s-a dat
pentru a opri cu logica unui singur text creșterea și descreșterea din mine