A fost odată clipa
Exploziei primare
Când s-a unit risipa
De cuante zburătoare

Și s-a născut atomul,
Întâiul mergător,
Ca să creeze omul
Atotstăpânitor.

Ce zbatere cuprinse
Întregul infinit,
Imensul se încinse
Și timpul a pornit!

Din centrul izbucnirii
Izvoarelor stelare
Curgea sensul iubirii
Prin spații planetare

Cu stropi de puritate
Aduce o puzderie
De taine, destinate
Să intre în materie.

Iar ea devine viață
Pulsează și străbate
Prin câte-i stau în față
Spre înc-o puritate.

Și-n aste căi celeste
Iată, venii și eu,
Cu vorbele-mi modeste
Slăvind pe Dumnezeu.