agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2009-02-13 | |
Golgota
Am vrut să fug de tine, de suflet, de iubire, De mine – visătorul… Am vrut să uit de toate Și mi-am cioplit o cruce cu-a mea închipuire, O cruce de tăcere și de singurătate. Și am pornit pe drumul bătătorit de-un sfânt: Aceiași spini pe frunte, același aspru drum. Cu tălpile desculțe și pline de pământ, Călcam pe vise-cioburi și prefăcute-n scrum. Nu mai vedeam niciunde nici ființă și nici pom, Durerile din glezne urcau până la tâmple, Și-aș fi dorit, măcar, la umbra unui om, Să-mi sting singurătatea ce sufletul mi-l umple! Dar tot era pustiu și, cât vedeam cu ochiul, Doar umbra crucii mele; ca într-un vis dantesc Umbra fugea de mine, nemaigăsindu-și locul, Căci umbrele de cruci doar umbre însoțesc. Un strop de ploaie, Doamne, atât aș fi dorit, Să-mi răcoresc, măcar, o rană de pe spate! Și am simțit, deodată, că ruga s-a’mplinit, Dar picurii, pe rană, lacrimi erau, sărate. De nicăieri vreun sunet, nici cel mai mic ecou Nu ajungea la mine și, de-un fior pătruns, Am început să strig cu voce de cavou, La crucea de pe mine, dar nici ea n-a răspuns! Lăsa doar umbra lungă pe-ntinsele gorgane… Eu mă-ntrebam mereu cât drum o să mai fie Și răspundeau, din mine, fantome și morgane, Fantasme-nchipuite în chip de nebunie. Întruchipam, eu însumi, destinul cel mai trist, În mine erau doruri cât mai dorește-un mort Și pașii mei, nesiguri, călcau pe ochi de Christ, Nici el să nu mai vadă ce fel de cruce port. Și am ajuns pe culme. Cu sete am înfipt-o În cea mai dură stâncă, să nu mai știu de ea; De groază și urât, pe drum, nici n-am privit-o, Atât de grea a fost această cruce-a mea! Acum era mai bine, odihna părea dulce Si, cum stăteam alături, epuizat total, Am ridicat privirea și văd, în loc de cruce, Făptura ta frumoasă, fixându-mă fatal. Am înțeles atunci că ființa-mi ostenită N-a dus cu ea nici ură și nici singurătate, Ci doar pe tine - cruce - în mine răstignită, Pe care o voi duce întru eternitate.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate