Vlad Þepeș se întoarce pe-un mândru cal călare...
Toți hoții și tâlharii de fric-au-ncremenit
Sau au fugit bezmetici pe unde-au nimerit;
Numai câțiva, cu arme, îl luară la cătare

Și-au tras în el cu gloanțe, dar Vlad era un mit
Reîntrupat din flăcări, din fulgere bizare
Și nu era posibil ceva ca să-l omoare;
Cu el venea și-o oaste, nicicum de biruit.

Intră în Capitală, cătă pe președinte,
Pe deputați, miniștri - nici unul n-a văzut,
Căci, îngroziți, fugiră, dar alții-avu 'nainte:

Erau mulțimi voioase ce-n jur i-au apărut,
Iar Vlad, cu-o țeapă-n mână, le-a spus zece cuvinte:
"Norod al meu, ascultă... S-o luăm de la-nceput!..."