"7 fevruarie 1882
Momoți,
(...)De-ai fi aici te-aș pupa! Dar așa să pup în vânt? Căci tu ești începutul și sfârșitul vieții mele,
cu tine se-ncepe și se-nchee gândul meu, al
lui

Emin"




celor ce părăsesc cu teamă realitatea

le dau un link căutați mantra “popoțica”

rostiți-o în singurătate peste un lac de conac

când ceața se ridică

sau peste o mare fără de sfârșit

în jurul vostru se va deschide o grădină

dincolo de ea o pădure în ea elfii vor face dragoste

atingându-și urechile încet

semnul că este vremea să pătrundeți și voi

tot încet

prin scorbură veți auzi cum piatra se lovește în tâmpla lui

nimerit acolo din greșeala de a fi fost văzut

atât de aproape de valannor

când munții își loveau piscurile și în cer

se pornise războiul viermilor albi

copacii vor vorbi în limbi ca și cum s-ar ruga

se vor împărtăși din tâmpla aceluia

vor fremăta ca degetele înmănușate

pe genunchii femeii ea va muri într-un final

pe corabie

la dorință

fără nicio remușcare

Aníron i e broniatha, ad ae periatham athar i methid en-amar hen

va stiga el din far și pădurea grădina marea întreagă

nesfârșită

se vor despica fără de toiag

ceața va coborî iar pe pământ

pădurea va lumina copacii vor amuți pe vecie

nici la adiere nu vor mai foșni



“popoțico” veți auzi iar

ecoul vostru nimic altceva

peste toate tâmpla lui roșie va fremăta ușor

pânzele vor înțepeni spânzurate de catarg

vin la tine "mițule băet iubit și drăgălaș"

va răspunde ea


...