un alb cărnos decupează visul din aerul rece
magnoliile își deschid buzele catifelate
într-un țipăt mut de lumină
adunată în pumni
irizări de marmură roz alunecă
precum o prelungire a unei mângâieri
de frunză, teacă, scoarță
maronie

privesc în sus albastrul
de care cupe de opal ciocnesc
culori
ce tremură în dimineață
și sunetul mi-e clinchet numai mie.