timpul stacojiu s-a născut
în această colivie de zinc
undeva la orele serii,
undeva în ochiul plâns cu oceane
la fiecare asfințit.

nu a mai rămas repaos
să începem o nouă luptă,
spinările verzi odihnesc docile
pe gratiile reci și verticale.

nu a mai rămas cer înstelat
să ne descoperim alte priviri,
arborii de cenușă cu frunze de crom
freamătă sub un anotimp nesfârșit.

din când în când
o pasăre imensă
cu aripile moi și negre
ne prinde în ghearele oranj colivia
și o scufundă
în uitare.