Înzăpezită, tremură mâna întinsă,
arată cu glasul pierit
surâsul îngerului ce răzuie pergamentul,
taie în geamăt o rună, apoi blând,
cu aripa o ascunde.
Solzi și gheare de vers acopăr trupul
izgonit din cetate, despuiat de lumină.
Visul hălăduie concentric
în trunchiul retezat al privirii,
vreme de șapte vedre,
prin șapte vertebre spălate de lacrimi,
sculptate în abanosul tăcerii...