Pe țărmuri se ivesc din valuri liniști purtând
încă diafane cețuri sub care se voalează soarele;
Zorile - se spune - și pescarii sub oblăduirea lor
ca sub oblăduirea unor zeițe purced în larg,
ce măcel se pregătește pentru viețuitoarele adâncurilor,
dar mai ales peștii, cei cu ochii ficși în orbite
îngrămădiți sub carapace de solzi, viitoarele
victime mișună sub apă înspre lumină ca
spre tămăduire și spre o inutilă speranță.
Din înalt pescărușul strigă, salută, în largi
volute își spală în aer aripile, stropi multicolori
risipindu-se peste zborul lui de apoteoză, vine
un timp de uitare, un timp de întoarcere, Marea
își trece giulgiul pe oseminte strivite-n plajă,
numai țipatul străpungător al pescărușului
împiedică să se-ntroneze o liniște fără patimi.
Numai o zi să ne mirăm la toate, numai o zi
să fim aceiași, noi, din noi coborând și mergând
aproape de mare vom pierde amăgitor
din gândurile noastre, toate cele însemnate cu sânge.