„Noapte frumoasă, noapte frumoasă…”
au fost ultimele lui cuvinte…
dar n-a cunoscut ce neguri am purtat
pe umerii mei, înainte de el…
Iubitul meu din țărână!!!...l-am vrut lângă mine
și, când l-am avut, m-am îngrozit,
amintindu-mi de focul cel veșnic…
Și-I strigam Domnului:
Nu mă uita în toată nevrednicia mea!
nu mă lăsa ca Ionathan în crengile de deasupra
capului calului ce mă poartă!
Bărbat am cunoscut și fericirea inimii
mi-a rămas departe…
Sânul maicii mele și brațul tatălui meu
m-au alungat …
Făcutu-m-ai femeie, Doamne,
și de la Început m-ai osândit!
unde să caut mântuirea mea,
când perii capului meu sunt arși de acum
în focul nestins?
În singurătatea de aici,
gândeam că nopțile mele sunt plăcute la Domnul…
S-a lăsat sub pleoapa mea Flacăra Dumnezeirii
și nimic din ce se vede
nu-mi poate fi ascuns…
Batșeeba s-a ridicat și Sahra și Rahela…
numai Hannah(1), în legea înnoirii,
Doamne, nu ai mai rostit!…

_________________________________________________

(1) Originea ebraică a prenumelui Ana (Hannah) dezvăluie o galerie întreagă de sensuri: invocând puterea Dumnezeirii în conturarea și împlinirea destinului uman,prenumele se traduce prin: „harul lui Dumnezeu”, „îndurarea lui Dumnezeu”; marcând însă armonia interioară a omului în fața contemplării Unicei Puteri Cerești, valoarea semantică și-a extins sfera spre: „rugăciune de mulțumire către Dumnezeu”, „onorarea lui Dumnezeu”. (semnificația versului e raportată la imposibilitatea glasului omenesc de a se mai ridica întru rugăciune; de aici, cearta divină și îndepărtarea harului).