Femeie iubită și femeie mamă,
Iartă-ne c-am pus minciuni în ramă
Și-am făcut expoziții de ziua ta
Cu chipul care nu se potrivea.
Te-am pus constructoriță sus pe schelă,
Spunând că pentru tine-i o dantelă,
Că te-ai cerut cu sunet de trompetă
Să-ți bată vântul peste salopetă,
Și ploile să-ți joace ude-n păr,
Să-ți muște frigul fața, ca din măr.
Și zidăriță te-am făcut, turnând mortar,
Punându-te cu fața-n zid, de var,
Te-am pus și pe escavator,
Să fii mecanic(ă) de motor.
La strung, spunând că ești cochetă,
Fierul ți l-am dat ca pe-o poșetă
Și-n el, pe post de ruj și fard,
Producția de pe un vârf de gard.
Și obrazul, cu mirositoarea vaselină,
Am spus că e ușor să se-ntrețină,
Zicând că pentru frumusețea ta,
Un dinte al pilei, e tot ce poți spera.


Femeie iubită și femeie mamă,
Iartă-ne c-am pus minciuni în ramă
Și te-am făcut și mineriță
Cu cărbune negru pe guriță,
Þi-am pus ciocanu-n mână și cazmaua
Și-am spus că ești mai pură decât neaua.
Te-am pus pe camion, ca șoferiță,
Lăudându-ți uleiul din șuviță,
Lăudându-ți bocancii grei și tari,
Cu trei numere mai mari.
Ca să sudezi metal peste metal
Te-am îmbrăcat cu ochelari de cal
Și platoșă de piele, șorț umil
De parcă luptai la vreun turnir.
Și te-am împins să faci copii,
Să-i înregimentăm în frizerii,
Cu toții tunși breton și rași cazon,
Aplaudând cu toții la buton.

Femeie iubită și femeie mamă,
Iartă-ne c-am pus minciuni în ramă
Și te-am pus alături de bărbat
Să mânui patul puștii,-n loc de pat,
În gărzile de apă(rare) te-am mai pus,
Duminica să mergi la cucuruz
Și peste sfânta săptămână
Să fluturi dejnădejdea într-o mână,
Mulțumind în schimb, la toți, fierbinte,
Voie că ți-au dat, să fii cuminte,
Ca să gătești ce vrei, ce poți, ce știi,
De pe cârlige goale, din măcelării.
De ai ajuns să faci mâncare
Din plase pline numai cu răbdare.

Eu nu sunt Veronica, n-am năframă,
Femeie iubită și femeie mamă,
Aș vrea, deși știu că-i peste poate,
Sudoarea să ți-o șterg, eu, pentru….toate
Și în genunchi să cad, să-ți cer iertare
Pentru durerea timpului în care
O Via Dolorosa ai străbătut
Și nu te-ai plâns, deși n-ai mai putut.
Te-am condamnat sub reflector
De-ai îndrăznit să îți domnești câte-un fecior,
Să lase sapa și să prindă mapa,
Te-au dat afară și ți-au rupt și apa,
Supusă unei nașteri premature,
Din pântec s-a-ncercat chiar să te fure,
Să-ți fure fiul și să-ți fure fiica,
Într-un regat unde domnea doar frica.

Femeie iubită și femeie mamă,
Iartă-ne c-am pus minciuni în ramă
Și te-am împins spre chip cioplit,
Tăiat din bardă cum s-a nimerit,
Modelat într-o falsă icoană,
Făr`de Dumnezeu și făr`de mamă,
Unde cea adevărată nu ai fost,
Căci viața îți fusese veșnic post.
Pe mine dacă nu mă poți ierta,
Eu nu am dreptul de-a mă supăra,
Iartă-i în schimb, te rog, de poți, de vrei,
Pe toți bărbații ce-au fost farisei
Și au fost slabi și au fost lași,
Împingându-te-n ingrații pași
Și nu te-au apărat cum se cuvine,
Iisusă a unor vremuri de rușine.