Îmi iau visele și le zidesc
printre cărămizi de suflet.
Poate că într-o zi
nimic nu se va mai nărui.
Și-atunci va fi ziua judecății mele,
când sufletu-mi va sta drept
privindu-se în ochii pe sine.
Călătorule, îmi iau visele
și le țes covor de iarbă moale
la picioarele fricii tale;
Nu te teme de macii sângerii -
sunt doar clipe-nmărmurite
în fragile corole de vis.
Cândva se vor scutura
de toată greutatea roșului
și vor rodi opiumul visării
peste tot cerul intrebărilor tale.