agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2009-03-04 | |
Ceata de sfinți se deplasa tăcut în coloane
Eu mă apropii sfioasă întrebând cu glas mic Nu vă supărați...eu...mă puteți ajuta? Ssssst! Se auzi un glas baritonal care a spart tăcerea E ceas de rugă, explică el printre sprâncene stufoase Și înaintară spre biserica de marmură rece... Glasul mi-a rămas frânt în clopotul care-mi izbea gândurile Rămase nespuse, iar toaca se auzea strident în timpan. Intrai după ei în biserica din care se auzeau deja osanale Îmi zic: aștept să se termine ceasul și apoi întreb pe vreunul Și mă așezai tăcută în colț, undeva în spate, în genunchi Priveam mulțimea de sfinți pioși în rugăciune Și neclintiți în gânduri, nemiscați în cânturi Și reflectând la propria-mi neputință, mă simții prost Mi-amorțise piciorul și mă dureau genunchii pe lespedea rece Asudam deja tot căutându-mi locul în zadar... Când în final a tăcut ruga, a bătut cu putere gongul ora 20.00 Pe mine mă trecură fiorii reci pe spate ai zilei de luni, 3 Din cohortă se detașă un sfânt subțire cu barbă albă și cu buze reci Apropiindu-mă de el îi zic: Mă puteți ajuta? Tata e grav bolnav... El surâde printre barba deasă: A scăpat, fata mea! Iar eu în prostia mea mă întreb de ce mă numește fata mea Când singurul om care o poate face e tatăl meu, doar dacă... Cu pași nesiguri înțelesei deodată că de suferință a scăpat. El mă-ndrumă afară politicos, dar eu nu-mi găsesc pașii nici inima Spune: E ceas de meditație acum, iar eu în disperarea mea îi cer Să-mi mai dea un minut de bun rămas sau orice alinare... El închide ușa după mine, eu rătăcesc drumul până la poartă Cu un noian de gânduri neexprimate și cuvinte rămase nerostite Aș da să plâng dar privesc cu ciudă liniștea lor mormântală Parcă nu-mi vine să deranjez sacrul cu plângerile-mi profane Găsesc într-un final drumul și trec de poarta fără de semnal...
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate