Să mă iei de mireasă
căci am să mă îmbrac cu petale
și aripi de fluturi albi.
La gât, un colier
din lacrimi de fericire
o să-mi pun.
Verighete ne face
rugul dragostei noastre,
din fum.
Să vii negreșit,
să nu întârzii,
cum făceai uneori,
când spuneai că te-ai dus
de dragul meu să mori.
Sunt lacrimi?
Nu, sunt stele
din cer de Paradis.
Se poate oare să plângă
mireasa unui vis?