Între patru pereți se află viața noastră
Și-i revedem indiferent unde-am călcat.
Uneori mai există câte-o fereastră,
Un loc mic, strâmt, pe unde într-o zi am evadat.
Am scăpat de monotonie,
Am renăscut în veselie,
Am evadat din normal
În absolutul imaginar,
Iar zilele-mi triste, mohorâte,
Erau acum epave amărâte.
Speranțele mele de mult apuse
Au prins iar viață, din a lor cenușă.