fii copilă iubita mea

stau cu timpul meu în pat
golit momentan de noi idei
nostalgic tolănindu-l
peste zeul Scris
ca pe-un cățel
ori șarpe al casei
puțin agitat în somnul său pe preș
ținându-l totuși nu de mână
căci ar scăpa prin degetele încordate
așa că fără nicio lesă îmi țin scrisul-câine
precum și fără sac pe șarpele dezghețat

l-aș arunca pe altădată
trecând pragul casei copilăriei
ca să nu mai zacă într-un manual
numit Citire a viitorului
lăsat de mine
școlarul
în ghiozdanul
dat jos de pe spate

acum un sfert de veac
o sărutai aproape-ajuns acasă
pe colega mea din clasa întâi
deși țineam atunci la o alta blondă
iar ea mă conduse
să-i admir camera
din blocul vis-á-vis de-al meu

și astăzi
tu iubito colega mea de casă
(bat pariu că-i și pe viață)
nefiind îmbufnată rău pe mine
când mă vezi redevenit puști
te prefaci în mintea mea
și semeni colegei mele de la șapte ani
și te uiți uimită că deja începui
să desenez neglijent cu degetele
pe geamul aburit de ger

eu desprind de sub cercevea
un țurțure mic
un natural cristal
căci vezi
ghicii în alambic
(”dar prin sticla peticită,
dar prin gheața încâlcită”)
cum că din semnele făcute la geam
eu îți puteam da și-un diamant
atârnându-ți prezentul de-o ureche
cristalul fin
să-ți fie darul
(și-acum eu tandru pup
lobul ei
când te revăd lângă mine)

îți fac steluțe sau inimi
le pun pe luciul geamului cozi sau le săgetez
cum îi mai făcusem unei singure persoane
micii colege după unicul sărut căpătat
foarte apăsat de care s-a lăudat la toți
încât a aflat și soră-mea

colega din clasa întâi
îmi prezentase scoțând de peste tot
cărți colorate păpuși rochii bluze
dar tare prostuță
pretinse să-i mai repet
sărutul pătimaș dat cam stradal
chiar când nu-i soseau părinții-acasă
așa că ”mi-a fost frică și-am fugit”

de-aceea te îndemn să fii iubito
copila ideală
care-mi întinde la nesfârșit
de mă ia
aceste brațe albe fine sigure
de hârtie velină
exact așa cum pentru mine fusese
cea dintâi lectură lungă
tot de-atunci când aveam șapte ani
a cărții cu Olga în regatul oglinzilor strâmbe