el adulmecă iarna
carnea poemului risipit prin zăpadă

și gândul lui schelălăie și dă din coadă așteptând un semn

nu dați cu piatra în poet
și nu stârniți furtuni

altfel va trebui să inventăm un univers lipsit de substantiv
și nu vom sti în care literă își va găsi odihna
inima lui sfâșiată de gânduri