Poarta viselor grăbite

Pășesc încet pe puf de lacrimi,
În gânduri triste și rănite,
Pășesc spre moartea fără patimi,
Trec poarta viselor grăbite.

Cad frunze rumene de baltă
În golul pregătit de tine,
Pe mal e chipul meu de fată
Cu ochii mari și buze fine.

Din el am mai lăsat căldura
Și farmecul bătrân de înger,
Ce am luat e aventura
Și gândul sprinten, gândul ager.

Le voi păstra în sipet negru,
Îmbrățișat de toamna rece,
Pe dealul verde de sub codru,
Pe unde numai vântul trece.