O șoaptă de mătase a întrerupt zgomotul infernal al străzii.
Erai aici, la câțiva pași de jarul meu, neclară siluetă,
Te prelingeai pe pleoape, ezitai în refracții de lumini,
Prin picături de apă viață, rătăcite semne de-ntrebare,
Clinchete de adevăr, șerpuind culorile curcubeului în zig-zag.
- M-ai găsit demult, mi-ai spus, dinaintea intersecției tale cu cuvântul,
Transparență, vis de cristal, gust de rouă,
Sunete de orgă într-un colț pierdut,
Gară cu trenuri abandonate.
Ne contopim în spațiu, materie dizolvată,
Săgeți de foc, parfum mistuitor de noi.

Rostogolirea chipului cioplit doare,
Verdele zdrobește chenarul gândului.
Rămâne doar un puls al ecoului,
În contratimp cu palparea pământului nostru.
Scâncești, modulându-te în jurul formelor mele,
Izvorâte din tine.
Mângâierea-ți lină naște comete de foc,
Bruscă strălucire, privirea ta, surâs close-up,
Mă absorbi nerăbdătoare,
Cadru de film întrerupt de operatorul neglijent.

- Apără-mă - murmurul tău, într-o limbă nouă, neauzită,
A iluziei împlinite -
Sunt lavă și vapori de pasiune sacadată,
Mă simt creația, divinul mă îmbrățișează și mă stoarce,
Sunt atât de intensă, mi-e teamă de mine,
De foc,
De apă de foc,
Apără-mă!

Zvâcnetul desenează vapori ondulați, valurile furtunii
Preanunțată de vocea haosului, univers-metronom.
- Cunoșteam ritmul, dar credeam că sincopa e moarte -
Lacrima ta, din ochiul meu...
Ne privim dinafară, pe piele linii zgâriate,
Aici se naște floarea roșie, mă soarbe în contracții de petale,
Paragraf repetat, obsedantă orchestră.
Ostentativ muști mărul auriu,
Sculptură în patru dimensiuni.

Raze erup din fisura întunecată a concepției momentului,
Gemetele tale, ecou, ecou, camuflaj,
Ne acoperim de privirea noastră iscoditoare,
Supți de petale umede,
Cascade de dezlănțuiri.
- Dă-mi roua nopții - îmi șoptești,
Pierdută în tine.