soarele cu aripile sale depărtează norii fără cuvinte
ploaia fulguind a martie se rostogolește peste pământ îmbrăcându-l în alb
visul se împrăștie în țăndări plăsmuind nostalgii târzii
salcâmii își uită rodul în iarna târzie mii de frunze precum vorbe lipsite de înțeles zac
sub nisipul adus de vânturi din pustiu sau de ce nu ca vinul toamna în pahare
izvoarele și-au răsfrâns malurile pe sub salciile ce-și plâng trecutul ocolind
singurătatea fără chip în drumul lung spre dezlegare la cuvinte
mi-am propus să mă spovedesc cerului dar sufletul și-a uitat cârma
doar tăcerea surprinde zâmbetul lunii în nopțile în care necunoscutul e în noi
vremea trece agale hoinărind printre cuvintele îmbrățișate de un dor neîmplinit
dorințe adânci se strivesc de piatra decapitată din stâncă
nedumeriți stăm pe marginea unei povești vrăjind petalele unei flori de nu mă uita
peste fierbințeala frunții vântul aleargă dinspre zori spre noaptea târzie
viața mi-o conduc uneori spre rătăciri ușoare
patimi din suspin se desprind
nu contează anotimpul
azi învăț să mor
dezleagă-mă de focul veșniciei
lasă-mă să-mi scriu gândurile pe hârtie
aș vrea prin vorbe imaginare să-ți pot cânta
aș vrea să-mi fie calea presărată cu flori purtîndu-mi
prin inima șovăielnică un colț din anotimpul acela când te iubeam
nu mai trece nimeni văzduhul își destramă anii încărunțind nemărginirea
îngenunchez pe lespedea albă așternând durerea unui mâine târziu
îmi iau îngerii aproape nu voi zbura nici nu voi muri
trecător și firav este zbuciumul gândurilor
le scriu pe frunza ruginie de toamnă
dezleagă-mi focul veșniciei
am învățat să mor
tocmai azi vrei să-mi faci daruri
desăvârșind versurile cu o floare albă
aș vrea să mai pot bea din tinerețe acelui mai
aș vrea să mă îmblnăvesc respirându-ne întru adevăr
să trecem dincolo de acel colț de anotimp când îți eram ciutură
nemărginirea taie adânc viața peste creștetul oamenilor se desprinde cerul
stele cad izbindu-se asemeni destinului între pereții zugrăviți
întru adevăr aștept semne să mă reînvețe mersul în doi
să mai pot bea din frumusețea acelei clipe
s-o pot lăsa să zbuciume poemul
ca o închipuire de fericire
mor pe o filă