Vino aici, minune candidă și frumoasă,
Te chem în tinda noastră cu iederi și cu flori,
Pe scările iubirii, te-nalț mai sus de nori
Când stoluri mari de grauri peste livezi se lasă.

Momentele de farmec mi-ngheață-n ochi clipirea
Și-atunci tot universul și timpul stau în loc,
Pe unde calci, cresc roze, cresc crini și busuioc,
De azi arunc în aer tristețea și-amorțirea.

Eu n-am să-ncerc vreodată să frâng norocu-n două
Sau să ucid din grabă vreo fericire-n zbor,
Dar vreau ca mii de lacrimi să le transform în rouă

Și să le-ntind pe iarbă, să le sfințesc de dor...
Te chem acum, frumoaso, căci fericirea nouă
Nu moare niciodată. E-un imn nemuritor.