Taraba cu speranțe e plină totdeauna;
Bolnavi de veșnicie, noi o golim pe rând,
Iar când le luăm pe toate, vin altele curând:
Iluziile-s gratis și ne atrag întruna.

Tăcerile din stele pulsând măreț în goluri,
Ca harpele de liane ce tremur printre flori,
Sunt licăriri în zare, chemate-adeseori,
Și cresc în spuma nopții și vin în stoluri, stoluri...

Mi-e inima ca norii aprinși de-amurgul serii
Când soarele letargic se-afundă lent, răpus,
Încât nu poate nimeni să-l scape din apus,

Precum și eu m-adaug în Cronosul căderii.
Dar dacă-n culmea zilei vezi soarele iar sus,
La fel, mă 'nalți, cu-n zâmbet, ca zeu al Primăverii.