Versuri tinere îmi cântă speranța
și viața.
Fiorul se zbate. Nostalgia surâde.
Prieteni de departe, din neguri, îmi zâmbesc.
Iubiri neuitate...
Inima s-a prefăcut în rafturi.
Zilnic șterg praful.
și le așez
pe fiecare-n parte, la locul cuvenit.
Uneori,
în miez de noapte,
amintirile se ceartă
pentru spațiile de-nceput.
Sunt noi și vechi sunt toate.
Alteori,
grăbiți trecători,
vizitează încăperea ca pe un muzeu.
Unii dintre ei, intră încălțați.
cu bocancii plini de noroi.
atunci mi se face toamnă.
și-mi cad frunzele.
În urma lor
curăț totul cu grijă.
strâng huma ce-a rămas
și o transform în file de poveste.
le așez apoi, pe ultimele rafturi.
Un soi de lumină, brăzdată de-ntuneric
se cațără pe ziduri.
văruite în fiecare zi cu aromă de trandafiri roșii.
Cu toate astea... e cald mereu aici.
și mă retrag
cu drag
în mine.
Câteodată,
adorm cu amintirile-n brațe
și, mă trezesc
strângându-le la piept.
o lacrimă și-un zâmbet se-mpletesc.
Le așez, cuminte, pe rafturi
bine stabilite.
înainte să-mi beau cafeaua
cu aromă de viață,
în fiecare dimineață.