Ochii adorm sub al înserării murmur
și trăim mai puțin decât eternitatea,
valurile nu se văd în întuneric,
deși nu au umbre și caută dreptatea.

Timpul stă pe portative ignorante
ce mă lovesc cu mreje reci și ostenite,
iar furtunile ne aduc doar întrebări
împrăștiate ambiguu printre cuvinte.

Un ecou de minciuni omoară istoria,
prin zborul unei păsări fără nume,
imperfecțiunea e-n culmea fericirii,
dar o romanță face cărări prin lume.

Aud o mică orchestră de curcubee,
viitorul ține enigme sub un zâmbet,
doar lumina dintre stele ne învață
visele să nu le ascundem cu regret.

Pe o floare roșie, un fluture galben,
ne spune cerul albastru să-l privim
Ochii admiră al înserării murmur
și ne învață eternitatea să o iubim.