agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2009-03-24 | | Înscris în bibliotecă de Yigru Zeltil
M-am născut în secolul în care a murit trandafirul,
când motorul alungase deja toți îngerii. Quito mai putea să vadă ultima diligență și, în trecerea ei, alergând arborii disciplinați, gardurile și casele din noile așezări din pragul câmpiei, unde vacile rumegau liniștea, iar vântul biciuia cu blândețe caii mărunți. Mama mea, îmbrăcându-se în culorile amurgului, și-a păstrat tinerețea în adâncul unei ghitare, arătând-o copiilor ei numai în unele după-amiezi, înfășurată în cântece, lumină și cuvinte. Eu îndrăgeam alfabetul nesfârșit al ploii, fluturii galbeni ai mărului și broaștele care-și sunau de câteva ori răgușitul clopot de sticlă. Neobosit mânuiam marea velă a aerului, Cordilierii nefiind altceva decât țărmul cerului. Se pornea furtuna și-n sunetele de tobe biruiau regimentele ude ale copacilor; după aceea, patrulele de aur ale soarelui reinstalau liniștea și pacea luminoasă. Mă uitam cum oamenii secereau orzul și priveam călăreții care se pierdeau în cer pentru a coborî pe țărmul înmiresmat de fructe vagoanele-ncărcate cu răgetul sfâșietor al vitelor. Valea se afla mai încolo, cu casele ei, din care șuvoiul sonor al cocșilor aprindea zorii, iar la răsărit se legănau plantațiile de trestie ca niște steaguri verzi și arborii de cacao, cei care-și păstrau în tecile lor avuția secretă. Alături, ananasul se încingea în platoșa lui de mireasmă, iar bananierii își dezbrăcau tunica verde și mătăsoasă. Toate acestea s-au dus, una după alta, ca un val, ca zadarnicele cifre ale valurilor mării. Anii se duc în grabă, țesându-și rugina și amintirea abia de mai e un nufăr care-și arată între două valuri chipul frumos de înecat. Ghitara nu mai e decât un sicriu de sunete, cocoșul plânge rănit la creastă. S-au dus, au emigrat toți îngerii tereștri, până și îngerul brun al arborilor de cacao.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate