sunt pionul de negru pe câmpul de negru, într-un total de negru joc pe negru
lucesc de negru ce-mi sunt, doar sunt cel mai mutat
necapturat
joaca mea marchează de fiecare dată deși nu periodic
finalul nepropriu prin capturarea proprie

stau într-o pungă albă separat
nu știu de ce dar de la praful pungiu, posibil
mi-am murdărit tălpile probabil pungite
astfel că de fiecare dată când sunt mutat
par alb văzut de jos, de acolo din negru
ceilalți se minunează de ceeace văd
ca de un soare ori cam așa ceva. nu știu
nu înteleg deși nu vreau să nu se vadă
praful de pe tălpile mele pune în valoare luciul negrului
abisul neclar dar perfect de pe creștetul lor
și mereu mă cer: pionul de la C2 la C... ruri

în seara asta ard plăcut
jucătorul nostru a/prins (/de) un foc etern
(pentru o vreme) în sufletu-i
s-a îndrăgostit de o viață
sub spectrul plecării din ea a cuiva mai mult decât drag
necesar adesea

terenul nostru joc joacă în joacă
capătă valențe și miros în arome cenușii
pete de stupefacție se aprind
(ei le spun scântei)
una însuflețită cândva cumva
dominând simfonia se va ridica undeva
către un soare negru
aprinzându-i, chiar și lui, o bucurie nestinsă
periodic indicată prin schimbarea nuanței vocii
bine te-ai reîntors

să fie așa, scânteia mea?
...șah!