Mă ascund după fețe ridate
să chiui trezirea,
fiecare rânjet împrumutat,
cu bunăvoință de rudă,
e discret trecut cu vederea,
inima își plimbă sângele
prin vene străine de ură,
răspunsul ochilor
vine de dincolo de aripile îngerilor
ocupați cu perierea petelor din soare.

Mă citesc după interesul pentru iarbă,
gust ploaia, o plescăi în fiecare zâmbet.

Mă spăl de suflete-nesuflete, le uit
de cum le văd,atât de reci
și ziua se termină de teama lor.

Mă știu, acum, prea bine,
nu mă mai doare gândul.

Mă odihnesc.