pasăre cu arc
"mă cunoșteau vecinii toți"
ieșeam în balcon la ore exacte

acum trag de mine cu funiile trecutului
oasele se îngrijorează sub piele
ca sfanțul în seifuri

mâinile se despart

aceea cu degetele precoce
care a luat căldura obrazului tău
se adună în pumn

cealaltă
scotocește în căptușeala zilei
după manuscrisul posibilei nopți

subtilizatoare de gânduri
îmi socotește nimicul
și iese în plus

trebuie să tac
și nu știu pe unde umblă tăcerea
lumina-i-aș fața!