zilele se tîrau pe de rost
în spatele pleoapelor
obloane
între universul tavanului și trup

ochiul îți developa neobosit
aceleași filme de arhivă
le rula strîns în imagini
mute, subțiri,
the perfect joint

mai întîi
direct în plămîn
trăgeai adînc traseele privirii
cu efecte din ce în ce mai secundare
și uitări de sine

apoi fericit
lăsai palmele să decupeze în aer
conturul
de fiecare dată mai imposibil
de aproape
de al ei