Vesel mi-e gândul și fața senină,
mă hoinăresc în vise bizare risipit,
fără mentalitate-n gratii în viața de lumină
sustras din mine însumi, de mine dezlipit.

Invit galant la dans ispita ce-mi zâmbește,
daruri cu senzații voios adun orbește,
înlăcrimând pudoarea, icnind de prea mult râs,
jucându-mă de-a viața furat de-un surâs.

Greșelile-n ciorchine ușor se rup din mine
culese și strivite de asprele cuvinte,
mustind în judecăți care îmi sunt străine
prin vocea care-ascunde invidia fierbinte.

Am evadat, sunt liber, uimit și inocent !
Rugul de flăcări cu spaime ursita mi l-a stins
ca dar celest sau dintr-un simplu accident
și eu pe mine din mine înafara-mpins
sunt o cenușă spulberată în amintiri de-o clipă.
Dar tainica iubire, tăciune înc-aprins
m-adună ca polenul în roșia tulipă
și iar nu mai sunt liber, de ochii tăi sunt prins.